Meda Dinca

Imi fac griji atunci cand e posibil ca o prietenie de ani de zile sa se duca pe apa sambetii intr-o clipita. Ideea e ca nu imi da de ales. Sunt trista si nefericita din punctul asta de vedere, dar nu pot alimenta o prietenie doar din resursele propri. E nevoie ca eforturile sa existe din ambele parti…Asta este.

Renunt la orice, ce imi poate face rau. Orice. Sufar sa renunt la o prietenie, dar sufar si mai tare cand vad ca ea se altereaza. E mai bine asa. Ramane loc de “La revedere”…Din pacate, nu de “Buna ziua”… Tin cu dintii de prieteni, poate asta ma face atat de vulnerabila.

Ma canalizez pe lucruri mai mult importante la ora actuala, care, cu siguranta, ma ajuta nu doar pe mine, ci si pe familia mea.

Am o familie…iar asta e cel mai important lucru. Am pentru cine lupta.

Da.

Daca ieri nu-ti dadeam atentie, acum iti dau. Si nu regret. Fiecare clipa care trece alaturi de tine ma face mai puternica, mai ambitioasa si mai pregatita pentru obstacolele vietii. Cel putin asa cred acum. Nu. Nu e un jurnal. Sunt ganduri care trec oricarei persoane prin minte. Sunt foarte sigura ca fiecare persoana are o poveste a sa…Chiar si tu. Tu care mi-ai dat intr-un fel sau altul fiori, desi stiam ca totul e o reverie. Sufletul meu e peste tot cu tine. Ma duc dupa tine ca un insetat dupa apa, ca un orb dupa lumina, ca noaptea dupa zi. Iubesc aceasta stare, dar ,totusi, recunosc, as vrea sa fie adevarat. Nu mi-e suficient sa fiu doar sufleteste langa tine. Vreau sa pun mana si sa simt ca esti tu. Mi-a obosit lacrima sa tot curga. Trupul e istovit de puteri. Altcineva ma cauta, dar in zadar… Eu am ochi doar pentru tine.

Apa curge lin la vale,

Iar eu cânt in cinstea ei,

Un vers al inimii sale,

Ca să sece ochii mei.

-Ce te zbaţi in piept,tu, inimă?

Viaţa merge mai departe!

A plecat şi-o să mai vină

Numai în visele noastre.

Dumnezeu ştiu c-o iubeşte,

Că pe nimeni n-a rănit,

În aşa hal încât trupeşte

Să sufere cât a suferit.

Toată lumea a iubit-o,

Realizând ce au pierdut,

Inspirănd la unii frică,

Gândindu-se, ce i-au făcut.

Nimeni nu-i nemuritor, dar viaţa

Te surprinde mai mereu,

Ca să treci de ce-i mai greu,

Chiar cu preţul suferinţei.

Am ramas mut. Nu stiam cum sa reactionez, nemaifiind pus niciodata intr-o astfel de situatie de nimeni. Am inghitit in sec si i-am spus:

“Iubirea este, din pacate, asociata prea des cu fericirea. Dragostea te duce, intr-adevar pe culmile fericirii, dar daca nu ar exista si suferinta, si gelozia, si lacrimile, atunci nu am mai stii sa apreciem bucuria…ni s-ar parea monoton totul.”

Siguranta cu care i-am raspuns fetei m-a facut sa fiu ravasit de amintiri. Imi aduceam aminte de prima iubire, de prima dragoste din liceu, de prima fata care mi-a aratat ca viata are sens. Daca pana atunci nu-mi doream sa ii aud povestea, brusc, vroiam din tot dinadinsul sa o ascult. Ea mi-a raspuns putin incruntata :

  ”Eram impreuna de doi ani de zile. Am petrecut cele mai frumoase zile din viata mea. Ne intalneam pe ascuns fiindca parintii mei nu prea erau de acord cu realatia pe care o aveam cu el. Ei credeau ca suntem doar prieteni, pana intr-o zi, cand le-am povestit despre el si despre dragostea noastra. Mama a fost mai intelegatoare fiindca iubitul meu avea foarte multa grija de mine, insa tata s-a opus fara sa vrea sa isi justifice alegerea. ”

Eram ca un copil. Asteptam fiecare fraza cu sufletul la gura. Prin ceea ce spunea ma facea sa devin din ce in ce mai curios, desi aveam tendinta, la un moment dat, sa privesc mai rece lucrurile fiindca sunt barbat si trebuie sa raman vertical la problemele femeilor. Am tras pe dreapta fiindca am ajuns in Timpuri Noi, destinatia ceruta. Insa o ascultam in continuare.

“Chiar daca tatal meu se opunea relatiei noastre, noi am continuat sa ne intalnim. Dragostea noastra era din ce in ce mai aprinsa, insa el era mult mai matur si privea mult mai exterior, sa zic asa, lucrurile. Pe mine nu m-a deranjat aspectul asta, ci din contra, ma facea si pe mine sa ma maturizez si sa ii inteleg modul de a iubi. ”

In acel moment a izbucnit din nou in plans si a deschis repede portiera, dorind sa iasa din taxi. Nu vroiam sa o las sa plece. Am iesit din masina si am alergat dupa ea, cat m-au tinut picioarele. Cand am ajuns la ea, am prins-o de brat si am intors-o catre mine. Era epuizata de la atata plans, lasandu-se in bratele mele ca intr-o perna pufoasa.

”Iertati-ma, domnule, ca vi-am stricat seara…Nu trebuia sa ma destainui unui necunoscut… ”

”Te rog, am spus eu, continua povestea relatiei tale de dragoste”

Atunci am luat-o galant de brat si am dus-o inapoi in taxi pentru ca incepuse sa ploua. Sarmana fata, era atat de preocupata de problema ei incat uitase de valiza care statea in portbagajul taxiului meu.

”Am inceput din nou sa plang pentru ca azi implineam doi ani de cand suntem impreuna. Iar el …”

Si a continuat sa imi spuna supararea ce ii statea ca un bolovan pe suflet. Frumusetea chipului ei atat de fragil si atat de delicat ma facea sa cred ca stau de vorba cu un inger. Lacrimile ii curgeau siroaie pe obrazul fin si imbujorat ca trandafirul dragostei. La un moment dat, am simtit nevoia sa o iau in brate fiindca plangea din ce in ce mai tare, cu sughituri. Tanara a profitat de aceasta imbratisare, spunand :

” Acest gest este ca un balsam pentru sufletul meu, acum. ”

Si, luandu-si valiza cu un zambet ce spunea « sunt capabila de un nou inceput », a plecat, disparand treptat ca intr-o ceata, printre stropii mari a unei ploi trecatoare de vara.

Se apropie cu paşi repezi vacanţa…Toţi o aşteptăm cu plăcere după un an dificil, dar cu roade şi răsplate pe măsură. Pot spune că am neglijat o perioadă acest blog al meu, unde intr-adevăr mă simt tare bine ştiind că postările mele sunt citite de cineva in spatele monitorului. Bănuiesc că voi ştiţi motivul pentru care am renunţat sa mai postez noi texte. Doresc ca fiecare text de-al meu publicat să vă ajungă la suflet şi să vreţi în continuare să citiţi încă unul şi încă unul. Astfel, fiecare temă pe care eu încerc să o abordez vreau să fie diferită de cea anterioară sau, cel puţin, cu un mesaj diferit. Acum sunt mai uşurată ştiind că am terminat cu bine incă un an de liceu. Sper ca in continuare să pot atrage noi cititori, acum având mai mult timp liber.

Vă doresc o vacanţă superbă, plină de noi experienţe interesante, dar cu toate acestea, nu uitaţi să vă îmbogăţiţi spiritual cu ajutorul literaturii.

Vă salut, cu mult drag

Meda

Traind zi de zi printre oameni, observ ca lumea este extrem de diferita,de oscilanta, de materialista, de narcisista, vazandu-si fiecare doar scopul propriu, nu mai contand problemele lumii. Exista, normal, si exceptii, oameni care isi vad de treaba lor,modesti, dar care nu se lasa atat de usor descoperiti. Aceste persoane care uimesc prin inteligenta, modestia si maturitatea lor, au ocupatii cu adevarat importante, astfel incat timpul liber sa s-il petreaca citind o carte, si nu navigand pe internet sau hoinarind aiurea pe strazi. Sa dezbatem problema acestor oameni: se gandesc cu adevarat la probleme societatii in care traim, cum ar fi moartea oamenilor nevinovati din cauza unor medici neprofesionisti, moartea copiilor si nu numai din familii africane care nu au ce manca si care strabat un drum de kilometrii intregi zilnic doar pentru 10 litrii de apa.(va dati seama ca acea apa nu o irosesc spalandu-se, ci band-o).

Am urmarit un film excelent acum ceva timp, in care autoarea era chiar personajul principal (film autobiografic). In acel film se prezentau uimitoarele frumuseti ale savanei, precum si dezavantajele ei. Autoarea se indragosteste de un african , cu care face o minunata fetita mulatra. Este uimitor, din punctul meu de vedere, cum o femeie obisnuita cu luxul contemporan ajunge la mizeria si saracia de acolo. In film se prezinta ciudatele obiceiuri ale lor, precum si drumul zilnic pana la o sursa de apa, care devenea un adevarat ritual. Frumoasa elevetianca se desparte in cele din urma de african, ne mai indurand bataile si neintelegerea din partea sotului.

Acesta este un exemplu infim, care m-a pus cu adevarat pe ganduri. Vazand acest film am observat puterea femeii de caracter care a invins o comunitate intreaga, familia africanului fiind obisnuita cu bataile si dandu-i barbatului dreptate.

Persoanele care se gandesc la problemele lumii sunt persoane culte, care s-au documentat o perioada lunga de timp, daca nu toata viata. Stand de vorba cu un asemenea model de caracter, ramai uimit de elocinta cu care isi justifica mentalitatea,sorbandu-i fiecare cuvant din gura.

Mi-as dori ca fiecare articol de-al meu publicat sa ajunga la sufletele voastre si sa-mi intelegeti cu adevarat scopul, mesajul.

Persoana care ma inspira si care pot spune ca ma indeamna sa scriu este tocmai matusa mea. Vizitati-i blogul fiindca merita! (www.anamariairimies.wordpress.com)

Pesimism. Indolenta. Superficialitate. Egoism. Transparenta. Cinci aspecte ale unei persoane care traieste in ziua de astazi. Spun din ceea ce vad si ce am vazut. Uraste. Musca. Zbiara. Greseste. Iubeste…superficial. Judeca. Minte. Dar de ce sa vedem doar aspectele negative ale caracterului uman? Ajungem sa fim la randul nostru pesimisti, egoisti si indolenti. De ce nu putem sa vedem doar calitatile persoanei de langa noi? Iubim? Da. Gresim? Da. Judecam de la prima aparenta? Da. Uram? Da. Mintim? Da. Pai, oameni buni, cat de mult semanam unii cu altii! De ce sa nu inceapa de la noi o prima schimbare? Sau… Decat sa ne schimbam, mai bine sa vedem doar calitatile anturajului. E bine si asa!! Sa vedem mai presus de fizic, mai presus de prima aparitie, mai presus de…noi insine. Iubeste-te pe tine! iti place? Da. Atunci iubeste-l si pe cel de langa tine si el va simti sa faca reciproca. Minte-te pe tine! Iti place? Da?! Pai atunci de ce mai mintim? De ce nu spunem lucrurile “pe fata”? Ca sa iesi dintr-o incurcatura? Dar daca iti recunosti greseala, nu te simti mandru de tine ca poti sa fii…responsabil? Uita-te in oglinda! Critica-te! Vezi-ti numai defectele! Asa-i ca te simti inferior tuturor? Pai tu ,defapt, sa stii ca faci acelasi lucru cu ceilalti de langa tine. Te doare, ha? Pai atunci cand pe celalat l-a durut, tu unde ai fost? Langa el! Sigur! Dar in loc sa-i fii alaturi…tu continuai cu criticile. Nu sunt in masura sa dau sfaturi???? Ai dreptate… Nu sunt…Ideea e ca nici nu iti dau! Dar tu nu poti sa vezi asta fiindca esti prea ocupat… Te-am pus pe ganduri? Mi-as dori fiindca ,defapt, chiar asta era scopul meu. Spuneti in fiecare zi: “hai sa inceapa totul de la mine! ” Iti multumesc, dragule prieten, fiindca ai citit pana la sfarsit… Asta e un inceput promitator.

Te iubesc

“Dragostea nu are varsta…Trebuie sa am dreptate..! trebuie !”
Asa isi spunea o fata in pragul adolescentei in speranta ca subconstientul ii este alaturi. Viata nu i-a fost grea, dar nici foarte usoara, asa cum credeau unii…La scoala, ea credea ca este o eleva mediocra, nicidecum nu spera la vreo lauda din partea profesorilor. Isi gasea uneoeri refugiul in carti despre adolescenti ca ea sau carti despre psihologia umana. Ii placea sa creada ca intr-o zi va putea detine un vocabular extrem de elevat, complex si cunostinte in diferite domenii pentru ca mintea umana sa fie macar…ghicita de ea. Era , normal, o chestiune imposibila pentru oricare geniu, daramite pentru o mediocra ca ea. Ii placea sa urmareasca diferite reportaje, diferite emisiuni de talkshow, sorband fiecare cuvant in speranta ca va ajunge si ea , la un moment dat, sa aiba un vocabular atat de vast. Nu se putea spune ca era dornica de autodepasire pentru ca ea,defapt, nu isi cunostea adevaratele calitati, ci din contra, se critica la nesfarsit.
Visa la un print care sa vina pe un cal alb innaripat cu care va trai pana la adanci batraneti….Ca orice adolescent… Era o fire foarte ambitioasa, nu se lasa pana nu ce nu isi atingea scopul dorit.
Nu era deloc o fire pesimista, stia ca intr-o zis soarele va rasari si pe strada ei.Nu se indoia niciodata de acest lucru. De aceea, Dumnezeu i-a ascultat ruga si i-a rasplatit fiecare zi de asteptare daruindu-i un adevarat print. Dragostea dintre cei doi nu prea era deocamdata posibila fiindca era o diferenta de varsta remarcabila si experienta lui de viata nu se compara cu a ei. Insa ei au avut rabdare pana cand ea va iesi din aceasta perioada problematica:adolescenta. Adolescenta este cea mai “periculoasa” perioada a vietii unui individ fiindca, practic, este perioada de formare a unui caracter pregatit sa reziste la “eroziunea” anilor.
Ei au avut rabdare…au avut rabdare…

…Oare ma regasesc si eu?…

Toti ne pierdem timpul incercand sa ne facem planuri de viitor, insa tare rar ne gandim si la problema prezentului ,in sine. Constientizam, din pacate, doar in momente de soc sau chiar niciodata faptul ca ar trebui, totusi, valorificat si fructificat prezentul. Calitatile umane se pierd in esenta timpului din cauza , probabil, a stresului cotidian si a dorintei de perfectionare a fiecarui individ in parte. Viata devine o monotonie…iar monotonia incepe sa devina distractiva pentru unii fiindca termenul de comparatie dispare, iar “muza” noastra ajunge defapt un exemplu negativ. Incepem sa realizam ca “timpul tace si trece” , din pacate, doar in momente de rascruce. Intrebarea este: Dar de ce? De ce sa nu ne folosim de bunurile pe care le avem in prezent? De ce apreciem un prieten drag, doar in momentul in care el se stinge din viata? De ce regretam lucrurile facute la betie, cand ea este defapt o stare culminanta de euforie ?Stiti de ce? Pentru ca,la urma urmei, ne batem joc de calitatile firii noastre si nu apreciem un lucru decat dupa ce el ne este luat.

Folosirea telefonului mobil in scopuri strict profesionale s-a transformat intr-o nebunie in adevaratul sens al cuvantului. Este o boala a secolului XXI care, in randul tinerilor, face nenumarate ravagii. Aparitia telefonului mobil era efectiv o ciudatenie acum cateva secole, insa acum lucrurile stau complet diferit. Esti considerat un asa zis “looser” daca nu detii un astfel de instrument. Suntem ipocriti daca nu recunoastem ca, da, intr-adevar, telefoanele mobile pun la dispozitie o arie vasta de functii si poate ca am rezolva problemele de zi cu zi mai greu fara ele, insa de aici pana la a deveni o adevarata arta a snobismului…este cale lunga. Adolescentii din ziua de astazi si nu numai au devenit ahtiati dupa schimbarea repetata a acestui obiect, nu fiindca celularele nu mai dau randament, ci pentru ca….”moda cere”. OARE ?!…

…Trebuie sa recunosc ca si eu am avut astfel de pretenti la un moment dat, dar am avut noroc cu o familie de oameni culti, care m-au putut tine cu picioarele pe pamant…
ca