Meda Dinca

“Dragostea nu are varsta…Trebuie sa am dreptate..! trebuie !”
Asa isi spunea o fata in pragul adolescentei in speranta ca subconstientul ii este alaturi. Viata nu i-a fost grea, dar nici foarte usoara, asa cum credeau unii…La scoala, ea credea ca este o eleva mediocra, nicidecum nu spera la vreo lauda din partea profesorilor. Isi gasea uneoeri refugiul in carti despre adolescenti ca ea sau carti despre psihologia umana. Ii placea sa creada ca intr-o zi va putea detine un vocabular extrem de elevat, complex si cunostinte in diferite domenii pentru ca mintea umana sa fie macar…ghicita de ea. Era , normal, o chestiune imposibila pentru oricare geniu, daramite pentru o mediocra ca ea. Ii placea sa urmareasca diferite reportaje, diferite emisiuni de talkshow, sorband fiecare cuvant in speranta ca va ajunge si ea , la un moment dat, sa aiba un vocabular atat de vast. Nu se putea spune ca era dornica de autodepasire pentru ca ea,defapt, nu isi cunostea adevaratele calitati, ci din contra, se critica la nesfarsit.
Visa la un print care sa vina pe un cal alb innaripat cu care va trai pana la adanci batraneti….Ca orice adolescent… Era o fire foarte ambitioasa, nu se lasa pana nu ce nu isi atingea scopul dorit.
Nu era deloc o fire pesimista, stia ca intr-o zis soarele va rasari si pe strada ei.Nu se indoia niciodata de acest lucru. De aceea, Dumnezeu i-a ascultat ruga si i-a rasplatit fiecare zi de asteptare daruindu-i un adevarat print. Dragostea dintre cei doi nu prea era deocamdata posibila fiindca era o diferenta de varsta remarcabila si experienta lui de viata nu se compara cu a ei. Insa ei au avut rabdare pana cand ea va iesi din aceasta perioada problematica:adolescenta. Adolescenta este cea mai “periculoasa” perioada a vietii unui individ fiindca, practic, este perioada de formare a unui caracter pregatit sa reziste la “eroziunea” anilor.
Ei au avut rabdare…au avut rabdare…

…Oare ma regasesc si eu?…

Toti ne pierdem timpul incercand sa ne facem planuri de viitor, insa tare rar ne gandim si la problema prezentului ,in sine. Constientizam, din pacate, doar in momente de soc sau chiar niciodata faptul ca ar trebui, totusi, valorificat si fructificat prezentul. Calitatile umane se pierd in esenta timpului din cauza , probabil, a stresului cotidian si a dorintei de perfectionare a fiecarui individ in parte. Viata devine o monotonie…iar monotonia incepe sa devina distractiva pentru unii fiindca termenul de comparatie dispare, iar “muza” noastra ajunge defapt un exemplu negativ. Incepem sa realizam ca “timpul tace si trece” , din pacate, doar in momente de rascruce. Intrebarea este: Dar de ce? De ce sa nu ne folosim de bunurile pe care le avem in prezent? De ce apreciem un prieten drag, doar in momentul in care el se stinge din viata? De ce regretam lucrurile facute la betie, cand ea este defapt o stare culminanta de euforie ?Stiti de ce? Pentru ca,la urma urmei, ne batem joc de calitatile firii noastre si nu apreciem un lucru decat dupa ce el ne este luat.

Folosirea telefonului mobil in scopuri strict profesionale s-a transformat intr-o nebunie in adevaratul sens al cuvantului. Este o boala a secolului XXI care, in randul tinerilor, face nenumarate ravagii. Aparitia telefonului mobil era efectiv o ciudatenie acum cateva secole, insa acum lucrurile stau complet diferit. Esti considerat un asa zis “looser” daca nu detii un astfel de instrument. Suntem ipocriti daca nu recunoastem ca, da, intr-adevar, telefoanele mobile pun la dispozitie o arie vasta de functii si poate ca am rezolva problemele de zi cu zi mai greu fara ele, insa de aici pana la a deveni o adevarata arta a snobismului…este cale lunga. Adolescentii din ziua de astazi si nu numai au devenit ahtiati dupa schimbarea repetata a acestui obiect, nu fiindca celularele nu mai dau randament, ci pentru ca….”moda cere”. OARE ?!…

…Trebuie sa recunosc ca si eu am avut astfel de pretenti la un moment dat, dar am avut noroc cu o familie de oameni culti, care m-au putut tine cu picioarele pe pamant…
ca